Doi candidaţi. Între ei, România. În România, noi. Care, acum, ne chiorâm la amândoi, iar în scurt timp va trebui să decidem pe care-l preferăm.
Mulţi s-au decis deja. Aparent, pe internet, 80% dintre cei cu cont pe facebook au 80% “prieteni” de partea lui KI. Da, în mediul online, VP se situează în preferinţele votanţilor ca în cele din diaspora. Dacă alegerile din 16 noiembrie ar avea loc pe facebook, KI ar câştiga detaşat. Asta şi fiindcă cei din diaspora ar putea vota in corpore, fără a mai fi nevoiţi să stea la cozi interminabile în câteva oraşe răzleţe din Europa şi de pe alte continente.
Însă, contrar asigurărilor date de VP, nu toţi au laptop şi internet, iar paradoxul face ca tocmai alegătorii care nu au aşa ceva sau, dacă îl au, să nu prea le folosească, să fie, în proporţie de 80%, fani declaraţi ai candidatului VP. Iar alegerile nu se decid la numărul de like-uri. Un like pe facebook pro KI nu valorează mai mult decât un like împotriva eutanasierii maidanezilor.
Ricanările anti VP, oricât de inteligent ar fi realizate, nu depăşesc pragul bătăliilor din online purtate între atei şi credincioşi. Ateii postează filmuleţe haioase, multe împotriva BOR, în schimb, autointitulaţii credincioşi care dau feedback nu doar că sunt foarte puţini, însă comentariile lor, adesea incoerente şi hazlii, sunt motiv de poziţionare condescendentă a celor care fac diferenţa între superstiţiile religioase şi ştiinţă. Şi, ce dovedeşte asta? Adevărat, filmuleţele adună un număr mare de like-uri, dar like-urile nu sunt deloc reprezentative la scară naţională. Şi, oricât de virale ar deveni, postările anti-religie nu produc o dezertare în masă a religioşilor. Dimpotrivă: mulţi le iau ca pe nişte ofense personale. Stupiditatea agresivă a argumentelor cu care răspund nu lasă dubii în privinţa credinţei pe care şi-o asumă. Că nu o înţeleg sau o aplică greşit sunt chestiuni colaterale, ce nu interesează aici. Singurul lucru ce trebuie reţinut este că masa mult mai mare, dar tăcută – şi relativ invizibilă pe facebook – a acestora reuşeşte să crediteze biserica drept instituţia cu cea mai mare încredere la nivel naţional. Ateii sunt o minoritate, deşi în mediul online par că deţin copios controlul.
Revenind, îmi exprim părerea că, share-uind furibund pe internet zeci de fotografii amuzante, statistici sau filmuleţe pro KI sau anti VP, se schimbă prea puţin preferinţele votanţilor. Sunt cam aceleaşi zeci de mii de persoane, sau sute de mii de persoane, care dau like şi îşi trimit fotografii/articole una alteia. Câştigul de aderenţi este insignifiant.
Un alt aspect este legat de aşteptările votanţilor celor doi candidaţi.
Votanţii lui KI sunt mult mai scrupuloşi şi mofturoşi decât votanţii VP, îşi condiţionează votul de fermitatea unor luări de poziţie ce nu lasă prea mult loc de manevră candidatului lor. Se încurcă în chiţibuşăreli principiale şi deontologice şi, spre deosebire de simpatizantul lui VP, căruia îi este indiferent (sau chiar exultă) la coabitări electorale cu partide ai căror politicieni oferă discursuri rudimentare şi aiuritoare, aceştia nu manifestă o mare flexibilitate la alianţe de conjunctură. Dacă KI ar prelua o parte numai din discursul lui VP şi l-ar ajusta pe măsura electoratului său potenţial – mă refer aici la cei care, teoretic, ar putea debarca dintr-o barcă în alta şi la cei care sunt indecişi în acest moment –, mare parte din deja stabilul său electorat ar pufni din nas dezamăgit că se aştepta la o altă prestaţie din partea lui.
Având mai multe pretenţii, consecinţa va fi ca aceia care nu îl vor de niciun fel pe VP la Cotroceni, asemenea persoanelor aflate în căutarea relaţiei perfecte, să fie nevoiţi să facă tuşa mult şi bine în aşteptarea candidatului ideal. Întrebarea dacă e sau nu bine să fii exigent cu votul tău e, iarăşi, irelevantă aici. Practic, votanţii prezumtivi ai lui KI sunt cei care caută preşedintele din poveşti. În schimb, votantul lui VP, nu prea idealist, se identifică, spre a păstra analogia căsniciei, cu persoana care, înainte de toate, vrea să se aşeze la casa sa. Adică, o interesează mai puţin cu cine se căsătoreşte, cât ideea de a intra în rândul lumii. Cât priveşte partenerul, dacă el nu bea prea mult şi are salariu, iar ea e gospodină şi merge la biserică, e bun. Restul nepotrivirilor se subsumează filozofiei “Acum, na, nu poţi să le ai pe toate.”
În altă ordine de idei, s-ar putea spune că votantul lui KI e cititorul de “Cosmopolitan” şi “Ideal Mariaj”, iar votantul lui VP, cel al revistelor de bricolaj şi al ofertelor de la Lidl. Unul visează cai verzi pe pereţi, celălalt, mai modest, ia ceea ce i se oferă. Mergând şi mai departe, asta înseamnă că cei care ar putea vota KI sunt mai înclinaţi, în opinia mea, să-i găsească acestuia defecte decât calităţi. Pe VP clar nu doresc să îl voteze, dar nici KI nu e întocmai modelul lor de preşedinte. Iar o asemenea mostră de “fiţoşenie” e foarte posibil, în ultimă instanţă, să lucreze în defavoarea lui KI, deoarece, de partea cealaltă a baricadei, prezumtivii alegători ai lui VP sunt mult mai dispuşi să îl accepte pe acesta cum se prezintă, nu-şi pun întrebări incomode, nu au aşteptări majore şi, ulterior, când luna de miere va expira, dacă nu vor mai primi ulei şi făină, pe motiv că aia era doar versiunea demo, vor accepta împăcaţi situaţia, asemenea femeilor care ştiu, din moşi-strămoşi, că privilegiul de soţie vine la pachet şi cu nişte dosuri de palmă afectuoase din partea bărbatului, care să le împurpureze când şi când pomeţii cu fiorii iubirii.
Prin urmare, ce le rămâne de făcut lui VP şi KI să facă?
Primului, nimic. Fiecare zi trecută lucrează în favoarea sa. Celui de-al doilea? Nimic altceva decât să declare că nu e omul compromisurilor şi să meargă-n direcţia asta până-n pânzele albe. Plus, a have to, să atragă indecişii. Însă, dacă e să ne luăm după gura lumii: că nu reuşeşte să electrizeze masele & are un discurs anost & îi lipseşte carisma & nu ştie să danseze (sau măcar să cânte la saxofon ca BC) & nu se pricepe la glumiţe, şansele de a atrage nehotărâţii vor fi pe măsura adevărului întrupat de gura lumii.
Ce ne rămâne nouă de făcut?
Păi, am putea propune ca în judeţele Olt, Vaslui, Teleorman şi aşa mai departe, să existe un număr de cabine de vot proporţional cu cel care va exista la Londra, Paris, Roma şi Berlin, astfel încât, la ora 21, când se vor trage obloanele, totalul de votanţi din acele judeţe să fie apropiat de cel din diaspora.
A, şi să votăm.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro
